سورة الروم

Romanian - Romanian translation

ترجمة معاني سورة الرّوم باللغة الرومانية من كتاب Romanian - Romanian translation

Romanian - Romanian translation

آية رقم 1


Bizantinii au fost înfrânţi
آية رقم 2

în ţinutul apropiat, însă după înfrângerea lor, ei vor înfrânge
آية رقم 3

în câţiva ani. A lui Dumnezeu este Porunca şi înainte şi după. În ziua aceea, credincioşii se vor bucura

Aceasta este o făgăduială a lui Dumnezeu şi Dumnezeu nu-şi calcă făgăduiala, însă cei mai mulţi oameni nu ştiu.

Nu chibzuiesc oare la ei înşişi? Dumnezeu nu a creat cerurile şi pământul şi ceea ce se află între ele decât întru Adevăr şi cu un anumit soroc. Mulţi sunt cei care nu cred în întâlnirea cu Domnul lor.

Nu au străbătut pământul şi nu au văzut cum a fost sfârşitul celor dinaintea lor care erau mai tari ca putere decât ei? Ei au brăzdat pământul şi l-au desţelenit mai mult decât l-au desţelenit ei. Trimişii lor au venit la ei cu dovezi vădite. Nu Dumnezeu a fost Cel ce i-a nedreptăţit, ci ei înşişi s-au nedreptăţit.
آية رقم 12

Ei nu vor afla mijlocitori printre cei pe care I-i alătură lui Dumnezeu şi îi vor tăgădui pe cei alăturaţi.
آية رقم 14

Cei care cred şi săvârşesc fapte bune se vor bucura într-o grădină în floare,

pe când tăgăduitorii, cei care socot semnele Noastre minciuni şi Întâlnirea din Viaţa de Apoi, vor fi daţi osândei.
آية رقم 17

Laudă Lui, în ceruri, precum şi pe pământ, noaptea, precum şi la amiază.
آية رقم 18

El scoate viul din mort. El scoate mortul din viu. El învie pământul după moarte, precum şi pe voi vă va scoate.

Dintre semnele Sale: El v-a creat vouă din voi înşivă soţii, lângă ele să vă odihniţi. Dragoste şi bunătate a pus apoi între voi. Întru aceasta sunt semne pentru un popor ce cugetă.

El este Cel ce dă la iveală făptura şi Cel ce o duce apoi înapoi. Acesta îi este lesne Lui. A Lui este pilda prea-înaltă atât în ceruri, cât şi pe pământ. El este Puternicul, Înţeleptul.

El v-a dat o pildă de la voi înşivă. Oare sunt dintre cei stăpâniţi de dreapta voastră unii ce vă sunt părtaşi la ceea ce Noi v-am înzestrat ca şi cum aţi fi deopotrivă? Vă este frică de ei, precum vă este frică unii de alţii? Astfel desluşim semnele unui popor ce pricepe.

Ridică-ţi faţa către Lege ca un dreptcredincios, după firea cu care Dumnezeu a plăsmuit oamenii. Nimic nu se va schimba în creaţia lui Dumnezeu. Aceasta este Legea cea dreaptă, însă cei mai mulţi oameni nu ştiu.

Când o nenorocire îi atinge pe oameni, ei Îl cheamă pe Domnul lor şi către El se întorc. Când El le dă să guste apoi vreo milostivenie de la El, unii dintre ei Îi alătură alţi dumnezei,
آية رقم 34

Oare le-am pogorât lor vreo împuternicire care să le vorbească de cei pe care I-i alătură?

Când le dăm oamenilor să guste o milostivenie, ei se bucură, însă când un rău îi loveşte pentru ceea ce mâinile lor au făcut, sunt deznădăjduiţi.

Dumnezeu, din harul Său, îi va răsplăti pe cei care au crezut şi au săvârşit fapte bune. El nu-i iubeşte pe tăgăduitori.

Dintre semnele Sale: El trimite vânturile binevestitoare ca să vă dea să gustaţi din milostivenia Sa, ca să plutească corabia din porunca Sa şi voi să căutaţi harul Său. Poate veţi mulţumi!

Dumnezeu este Cel ce trimite vânturile care stârnesc norii pe care El îi întinde pe cer cum voieşte, apoi îl face bucăţi: atunci vei vedea ploaia ieşind din mijlocul lor. Când o trimite asupra cui voieşte dintre robii Săi, aceştia sunt cuprinşi de bucurie,

Uită-te la urmele milostiveniei lui Dumnezeu cum învie pământul odată mort. El este al morţilor de viaţă dătător. El asupra tuturor are putere.

Şi tu! Tu nu-i vei face pe morţi să audă, tu nu-i vei face pe cei surzi să audă Chemarea când întorc spatele,

tu nu eşti cel care îi călăuzeşte pe orbi afară din rătăcirea lor. Tu nu-i faci să audă decât pe cei care cred în semnele Noastre şi sunt supuşi.

Dumnezeu este Cel ce vă creează în slăbiciune şi după slăbiciune vă dă putere, şi după putere vă dă slăbiciune şi cărunteţe. El creează ceea ce voieşte. El este Ştiutorul, Puternicul.

Pe când cei dăruiţi cu ştiinţă şi credinţă vor spune: “Voi aţi zăcut după Cartea lui Dumnezeu până în Ziua Învierii, însă voi nu ştiţi.”

Noi le-am dat oamenilor în Coran pilde de tot soiul, însă cei care tăgăduiesc spun când vii la ei cu vreun semn: “Voi nu sunteţi decât nişte înşelători!”
آية رقم 59

Rabdă! Făgăduiala lui Dumnezeu este Adevăr. Cei care tăgăduiesc cu înverşunare să nu te clintească!
تقدم القراءة