لَآ أُقۡسِمُ بِيَوۡمِ ٱلۡقِيَٰمَةِ
Nu! Jur pe sufletul mereu-dojenitor!
وَلَآ أُقۡسِمُ بِٱلنَّفۡسِ ٱللَّوَّامَةِ
Omul socoate că nu-i vom strânge la un loc oasele?
أَيَحۡسَبُ ٱلۡإِنسَٰنُ أَلَّن نَّجۡمَعَ عِظَامَهُۥ
Ba da! Noi avem putinţa de a-i potrivi şi oscioarele degetelor sale.
بَلَىٰ قَٰدِرِينَ عَلَىٰٓ أَن نُّسَوِّيَ بَنَانَهُۥ
Înainte de aceasta însă, omul doreşte întotdeauna desfrâul.
بَلۡ يُرِيدُ ٱلۡإِنسَٰنُ لِيَفۡجُرَ أَمَامَهُۥ
El întreabă: “Când va veni Ziua Învierii?”
يَسۡـَٔلُ أَيَّانَ يَوۡمُ ٱلۡقِيَٰمَةِ
Atunci când vederea fi-va fulgerată,
فَإِذَا بَرِقَ ٱلۡبَصَرُ
când luna fi-va acoperită,
وَخَسَفَ ٱلۡقَمَرُ
când soarele şi luna împreună fi-vor puşi.
وَجُمِعَ ٱلشَّمۡسُ وَٱلۡقَمَرُ
În Ziua aceea omul va spune: “Încotro este oare scăparea?”
يَقُولُ ٱلۡإِنسَٰنُ يَوۡمَئِذٍ أَيۡنَ ٱلۡمَفَرُّ
Ba nu! Nu este nici un cotlon de ascunzătoare.
نتائج البحث
