surah.translation .


a lui Dumnezeu care stăpâneşte ceea ce este în ceruri şi pe pământ. Vai celor tăgăduitori de osânda cea aprigă!

Cei care iubesc Viaţa de Acum mai mult decât Viaţa de Apoi se abat de la calea lui Dumnezeu pe care caută s-o întortocheze. Aceştia sunt într-o rătăcire adâncă.

Noi nu am trimis nici un trimis decât pe limba poporului său ca să-i vorbească lămurit. Dumnezeu rătăceşte pe cine voieşte şi călăuzeşte pe cine voieşte. El este Puternicul, Înţeleptul.

Noi l-am trimis pe Moise cu semnele noastre: “Scoate-ţi poporul din întunecimi către lumină. Aminteşte-i zilele lui Dumnezeu.” Întru aceasta sunt semne pentru fiece om răbdător, mulţumitor,

Moise spuse poporului său: “Amintiţi-vă de binefacerile lui Dumnezeu asupra voastră când v-a mântuit de neamul lui Faraon care vă supunea la osânda cea mai rea: vă înjunghiau fiii şi le lăsau pe fiicele voastre să trăiască. Aceasta v-a fost vouă o încercare cumplită de la Domnul vostru.”

Când Domnul vostru vesti: “Dacă sunteţi mulţumitori, eu voi înmulţi binefacerile Mele asupra voastră, însă dacă sunteţi tăgăduitori, osânda mea va fi aprigă.”

Moise spuse atunci: “Dacă sunteţi tăgăduitori, voi şi toţi de pe pământ, aflaţi că Dumnezeu este Bogat, Lăudat”

Nu a venit la voi istoria dinaintea voastră, poporul lui Noe, adiţii şi tamudiţii, precum şi a celor de după ei pe care nu-i ştie decât Dumnezeu? Trimişii lor au venit la ei cu dovezi vădite, însă ei şi-au dus mâinile la gură, spunând: “Noi nu credem în ceea cu care aţi fost trimişi. Noi suntem într-o îndoială adâncă faţă de ceea spre care tu ne chemi.”

Trimişii lor spuseră: “Oare este vreo îndoială asupra lui Dumnezeu, Creatorul cerurilor şi al pământului? El vă cheamă ca să vă ierte vouă din păcate şi ca să vă mai păsuiască până la un anumit soroc.” Ei spuseră: “Voi sunteţi doar oameni asemenea nouă. Vreţi să ne îndepărtaţi de cei cărora taţii noştri li se închinau. Aduceţi-ne o împuternicire desluşită!”

Trimişii lor spuseră: “Oare este vreo îndoială asupra lui Dumnezeu, Creatorul cerurilor şi al pământului? El vă cheamă ca să vă ierte vouă din păcate şi ca să vă mai păsuiască până la un anumit soroc.” Ei spuseră: “Voi sunteţi doar oameni asemenea nouă. Vreţi să ne îndepărtaţi de cei cărora taţii noştri li se închinau. Aduceţi-ne o împuternicire desluşită!”

De ce nu ne-am încrede în Dumnezeu, când El ne-a călăuzit pe drumurile noastre? Noi răbdăm răul ce ni-l faceţi! În Dumnezeu să se încreadă cei care se încred.

Cei care tăgăduiau spuneau trimişilor lor: “Vă vom izgoni de pe pământul nostru, dacă nu vă veţi întoarce la credinţa noastră.” Domnul lor le dezvălui: “Noi îi vom nimici pe cei nedrepţi,

şi după ei, cu voi vom popula pământul.” Aceasta pentru cel care se teme de înălţimea Mea, cel care se teme de ameninţarea Mea.

Ei căutau biruinţa, însă orice despot încăpăţânat este sortit pieirii:

el este târât în Gheena unde va fi adăpat cu o apă puturoasă

pe care se va căzni s-o înghită câte puţin. Moartea îl va învălui, însă el nu va muri, căci are în spate grea osândă.

Faptele celor care îl tăgăduiesc pe Domnul lor sunt asemenea cenuşii asupra căreia se încrâncenează vântul într-o zi furtunoasă. Ei nu pot face nimic cu ceea ce au agonisit. Aceasta este rătăcirea cea adâncă.

Nu vezi că Dumnezeu a creat cerurile şi pământul întru Adevăr? Dacă voieşte, vă ia pe voi şi aduce o nouă făptură.

Aceasta nu este greu pentru Dumnezeu.

Ei vor apărea cu toţii înaintea lui Dumnezeu. Cei slabi vor spune celor îngâmfaţi: “Noi v-am urmat! Puteţi lua asupra voastră de la noi din osânda lui Dumnezeu?” Ei vor spune: “Dacă Dumnezeu ne-ar fi călăuzit, v-am fi călăuzit. Acum, deopotrivă este de ne plângem, ori de răbdăm, căci nu avem putinţă de scăpare!”

Când soarta va fi fost hotărâtă, Diavolul v-a spune: “Dumnezeu v-a făgăduit o făgăduială adevărată, pe când eu v-am făcut o făgăduială cu care v-am păcălit. Ce împuternicire am avut eu asupra voastră, afară de aceea de a vă chema? Voi mi-aţi răspuns. Nu mă invinuiţi pe mine, ci învinuiţi-vă pe voi înşivă! Eu nu vă sunt vouă de ajutor, precum nici voi nu-mi sunteţi mie de ajutor. Eu nu am crezut în cei cărora odinioară m-aţi alăturat.” Nedrepţii, de o osândă dureroasă, vor avea parte.

Cei care cred şi săvârşesc fapte bune vor fi lăsaţi să intre în Grădini pe sub care curg râuri, unde vor veşnici, cu îngăduinţa Domnului lor, iar bineţea lor va fi: “Pace!”

Nu ai văzut cum Dumnezeu dă drept pildă un cuvânt bun? El este asemenea unui copac bun cu rădăcină puternică şi ramuri până la cer,

ce dă roade tot timpul, cu îngăduinţa Domnului său. Dumnezeu dă oamenilor pilde. Poate îşi vor aminti!

Un cuvânt rău este asemenea unui copac rău. Dezrădăcinat de pe faţa pământului, el nu mai are trăinicie.

Dumnezeu îi întăreşte pe cei care cred cu un cuvânt puternic în Viaţa de Acum şi în Viaţa de Apoi, iar pe nedrepţi Dumnezeu îi rătăceşte. Dumnezeu face ceea ce voieşte.

Nu i-ai văzut pe cei care schimbă binefacerile lui Dumnezeu pe tăgadă şi care-şi duc poporul în Casa Pierzaniei,

în Gheena în care vor fi aruncaţi? Ce rău loc de şedere!

Ei au făcut semeni lui Dumnezeu ca să ducă în rătăcire de la calea Sa. Spune: “Bucuraţi-vă o vreme de această viaţă, căci sfârşitul vostru va fi Focul!”

Spune-le robilor Mei credincioşii să-şi facă rugăciunea, să dea milostenie pe ascuns ori pe faţă din ceea ce i-am înzestrat înainte ca să vină o zi fără negoţ şi fără prietenie.

Dumnezeu! El este Cel ce a creat cerurile şi pământul şi trimite din cer apă cu care dă la iveală roade pentru traiul vostru. El v-a supus vouă corabia, ce la porunca sa, pluteşte pe mare. El v-a supus vouă râurile.

El v-a supus vouă soarele şi luna ce sunt fără odihnă. El v-a supus vouă noaptea şi ziua.

El v-a dăruit tot ce i-aţi cerut. Dacă aţi vrea să număraţi binefacerile lui Dumnezeu, nu le-aţi putea socoti. Omul este foarte nedrept şi foarte nemulţumitor.

Abraham spunea: “Domnul meu! Fă această ţară tihnită. Fereşte-mă pe mine şi pe fiii mei de a ne închina la idoli,

Domnul meu, căci ei au rătăcit mulţime de oameni! Oricine mă urmează este de-al meu, şi celui ce nu-mi dă ascultare, Tu eşti Iertător, Milostiv.

Domnul nostru! Eu am sălăşluit o parte din seminţia mea într-o vale seacă, aproape de Sfânta Ta Casă, o, Domnul nostru, ca ei să-şi săvârşească rugăciunea. Fă inimile unora dintre oameni să se aplece către ei! Înzestrează-i cu roade! Poate vor mulţimi!

Domnul nostru! Tu ştii prea-bine ceea ce tăinuim şi ceea ce destăinuim. Nimic nu Îi este ascuns lui Dumnezeu pe pământ şi în cer.

Laudă lui Dumnezeu care la bătrâneţe mi i-a dăruit pe Ismail şi pe Isaac! Domnul meu este Cel ce aude ruga.

Domnul meu! Fă-mă să-mi săvârşesc rugăciunea, pe mine şi pe cei din seminţia mea. Primeşte ruga mea, o, Domnul nostru!

Domnul nostru! Iartă-mi mie, şi părinţilor mei şi credincioşilor, în Ziua când se va face Socoteala!”

Să nu socoţi că Dumnezeu este nepăsător la ceea ce fac nedrepţii. El îi păsuieşte până în Ziua când ochii li se vor holba

şi vor veni rugători, cu capetele ţepene — privirile nu se vor întoarce asupra lor înşişi — şi cu inimile goale.

Previne-i pe oameni asupra Zilei în care le va veni osânda! Cei care vor fi fost nedrepţi, vor spune atunci: “Domnul nostru! Mai păsuieşte-ne până la un alt soroc apropiat ca noi să răspundem la chemarea Ta şi să-i urmăm pe trimişi.” “Nu aţi jurat odinioară că voi nu veţi avea parte de sfârşit?

Voi locuiţi în casele celor care s-au nedreptăţit pe ei înşişi, pe când vi s-a arătat desluşit ce am făcut cu ei şi ce pilde v-am dat.”

Ei au urzit vicleşuguri, însă vicleşugurile lor sunt cunoscute lui Dumnezeu, chiar dacă sunt atât de puternice încât fac munţii să piară.

Să nu socotiţi că Dumnezeu îşi încalcă făgăduiala faţă de trimişii săi. Dumnezeu este Puternic, Stăpân al Răzbunării.

În Ziua când pământul va fi înlocuit cu un alt pământ şi cerurile vor fi înlocuite cu alte ceruri, vor apărea, atunci, înaintea lui Dumnezeu, Unul, Biruitorul!

Îi vei vedea în Ziua aceea pe nelegiuiţi, încătuşaţi,

cu straie de păcură, iar focul le va acoperi chipurile,

Dumnezeu răsplăteşte fiece suflet pentru ceea ce şi-a agonisit. Dumnezeu este Grabnic la socoteală.

Aceasta este o înştiinţare pentru oameni cu care să fie preveniţi ca să ştie că Dumnezeu este numai Unul şi ca să chibzuiască cei dăruiţi cu minte.

Alif. Lam. Ra. Acestea sunt versetele Cărţii şi ale unui Coran desluşit!