ترجمة معاني سورة التوبة باللغة الرومانية من كتاب Romanian - Romanian translation

Romanian - Romanian translation


Călătoriţi prin ţinut vreme de patru luni şi să ştiţi că nu-I veţi slăbi puterea lui Dumnezeu. Dumnezeu îi acoperă cu ruşine pe tăgăduitori.

Aceasta este Chemarea lui Dumnezeu şi a trimisului Său către oameni în ziua Marelui Pelerinaj. “Dumnezeu şi trimisul Său se leapădă de închinătorii la idoli. Dacă vă veţi căi, va fi bine pentru voi, însă dacă întoarceţi spatele să ştiţi că nu Îl veţi slăbi pe Dumnezeu.” Vesteşte-le celor care tăgăduiesc o osândă dureroasă,

După ce lunile sfinte se vor fi scurs, ucideţi-i pe închinătorii la idoli oriunde îi veţi afla, capturaţi-i, încercuiţi-i, puneţi-le capcane! Dacă se căiesc însă, dacă îşi săvârşesc rugăciunea, dacă dau milostenie, daţi-le drumul. Dumnezeu este Iertător, Milostiv.

Cum să aibă închinătorii la idoli un legământ cu Dumnezeu şi cu trimisul Său, afară de cei cu care aţi făcut legământ la Moscheea cea Sfântă? Cât sunt drepţi cu voi, fiţi drepţi cu ei. Dumnezeu îi iubeşte pe cei temători.

Dacă se căiesc însă, dacă-şi săvârşesc rugăciunea, dacă dau milostenie, atunci sunt fraţii voştri întru Credinţă. Noi desluşim semnele unui popor ce ştie.

Dacă îşi încalcă jurămintele după legământ, dacă lovesc în credinţa voastră, războiţi-vă cu căpeteniile necredinţei. Ei nu au jurăminte. Poate vor înceta!

Socotiţi că veţi fi părăsiţi şi că Dumnezeu nu îi va şti pe cei dintre voi ce s-au străduit şi care nu şi-au luat afară de Dumnezeu, de trimis şi de credincioşi alţi prieteni? Dumnezeu este Cunoscător a ceea ce făptuiţi.

În moscheile lui Dumnezeu pot intra doar cel care crede în Dumnezeu şi în Viaţa de Apoi, cel care îşi săvârşeşte rugăciunea, cel care dă milostenie, cel care nu se teme decât de Dumnezeu. Poate aceştia vor fi dintre cei bine călăuziţi.

Voi îl puneţi pe aceeaşi treaptă de cel care dă de băut pelerinilor şi pe cel care are grijă de Moscheea cea Sfântă cu cel care crede în Dumnezeu şi în Ziua de Apoi şi care luptă pentru calea lui Dumnezeu? Ei nu sunt deopotrivă înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu călăuzeşte poporul nedrept.

O, voi cei ce credeţi! Nu-i ţineţi de prieteni pe taţii şi pe fraţii voştri, dacă ei iubesc mai mult tăgada decât credinţa. Cei dintre voi care îi vor fi luat ca prieteni, sunt nedrepţi.

Spune: “Dacă taţii voştri, fiii voştri, fraţii voştri, soţiile voastre, clanul vostru, bunurile ce le-aţi agonisit, un negoţ de-a cărui veştejire vă este teamă, locuinţele unde vă simţiţi bine, vă sunt mult mai dragi decât Dumnezeu şi trimisul Său şi decât războiul pentru calea lui Dumnezeu, aşteptaţi până va veni Dumnezeu cu Porunca Sa!” Dumnezeu nu călăuzeşte poporul stricat.

O, voi cei ce credeţi! Închinătorii la idoli sunt doar întinăciune. Să nu se mai apropie de Moscheea cea Sfântă după ce anul acesta se va fi scurs. Dacă vă este teamă de lipsuri, Dumnezeu vă va îmbogăţi curând prin harul Său, de va voi. Dumnezeu este Ştiutor, Înţelept.

O, voi cei ce credeţi! Mulţi preoţi şi călugări mănâncă pe degeaba bunurile oamenilor îndepărtându-i de calea lui Dumnezeu. Vesteşte-le o osândă dureroasă celor care strâng aur şi argint şi nu cheltuiesc nimic pentru calea lui Dumnezeu.

Numărul lunilor, de la Dumnezeu, este de douăsprezece aşa cum este scris în Cartea lui Dumnezeu, din ziua când El a creat cerurile şi pământul. Patru dintre ele sunt sfinte. Aceasta este legea cea dreaptă. Nu vă nedreptăţiţi pe voi înşivă în timpul lor. Războiţi-vă cu închinătorii la idoli până la capăt, aşa cum şi ei se războiesc cu voi. Să ştiţi că Dumnezeu este cu cei care se tem de El.

Luna adăugată este doar o sporire întru tăgadă. Cei care tăgăduiesc sunt rătăciţi în ea, căci o socot obişnuită un an şi un an o socot sfântă, ca să cadă la învoială asupra lunilor pe care Dumnezeu le-a hotărât sfinte. Ei socot astfel nesfânt ceea ce Dumnezeu a hotărât sfânt. Faptele lor rele le-au fost împodobite. Dumnezeu nu călăuzeşte poporul tăgăduitor.

Dacă voi nu-l ajutaţi... Dumnezeu l-a ajutat deja când cei care tăgăduiesc l-au izgonit pe el, al doilea dintre cei doi, atunci când amândoi se aflau în grotă şi el spuse însoţitorului său: “Nu te mâhni! Dumnezeu este cu noi!” Dumnezeu a pogorât asupra lui Sakina Sa şi l-a sprijinit cu oştiri nevăzute. El făcu zadarnic cuvântul celor care tăgăduiesc, căci Cuvântul lui Dumnezeu este cel puternic. Dumnezeu este Puternic, Înţelept.

Dacă ar fi fost vreo treabă la îndemână ori o călătorie scurtă, te-ar fi urmat. Depărtarea li se păru însă chinuitoare şi prinseră a se jura pe Dumnezeu: “Am fi plecat cu voi, de-am fi avut putinţa!” Ei înşişi se pierd. Dumnezeu ştie că sunt mincinoşi.

Dacă ar fi plecat cu voi, nu v-ar fi sporit decât tulburarea, semănând neîncrederea între voi şi aţăţându-vă la răzvrătire. Şi printre voi ar fi fost unii ce i-ar fi ascultat! Dumnezeu îi cunoaşte pe nedrepţi!

Spune: “Ce aşteptaţi pentru noi, dacă nu una dintre cele două minunăţii? Pe când noi aşteptăm pentru voi ca Dumnezeu să vă lovească cu o osândă de la El ori cu mâinile noastre. Aşteptaţi, căci şi noi aşteptăm cu voi!”

Nimic n-ar opri milosteniile lor să fie primite, de ar crede în Dumnezeu şi în trimisul Său, de nu ar veni la rugăciune în lene şi nu ar da milostenie în silă.

Dacă sunt mulţumiţi cu ce le dă Dumnezeu şi trimisul Său, vor spune: “Dumnezeu ne este de ajuns! Dumnezeu ne va dărui curând din harul Său şi, de asemenea, trimisul. Da, noi către Dumnezeu căutăm!”

Milosteniile sunt pentru cei săraci şi nevoiaşi, pentru cei care trudesc pentru ele, pentru cei ale căror inimi sunt zdrobite, pentru răscumpărarea înrobiţilor, pentru cei înglodaţi în datorii, pentru calea lui Dumnezeu şi pentru drumeţi. Aceasta este o îndatorire de la Dumnezeu. Dumnezeu este Ştiutor, Înţelept!

Mulţi dintre ei îi fac rău trimisului spunând: “El este numai urechi.” Spune: “El este numai urechi pentru binele vostru. El crede în Dumnezeu şi are încredere în cei care cred. El este milostiv cu cei care cred dintre voi. Cei care fac vreun rău trimisului lui Dumnezeu, de o osândă dureroasă, vor avea parte.

Ei nu ştiu că Focul Gheenei este al celui care se împotriveşte lui Dumnezeu şi trimisului Său? Acolo va veşnici. Aceasta este ruşinea cea mare!

Făţarnicii şi făţarnicele îşi poruncesc unii altora urâciunea, îşi opresc unii altora cele de cuviinţă şi îşi ţin mâinile strânse. Ei l-au uitat pe Dumnezeu şi Dumnezeu i-a uitat pe ei. Făţarnicii sunt stricaţi.

(69) Aşa a fost şi cu cei dinaintea voastră care erau mai tari la putere şi mai avuţi în bogăţii şi copii. Ei s-au bucurat de partea lor. Voi vă bucuraţi de-a voastră, precum cei dinaintea voastră s-au bucurat de partea lor. Şi voi flecăriţi, precum şi ei flecăreau. Zadarnice vor fi faptele acestora în Viaţa de Acum şi în Viaţa de Apoi. Ei sunt cei pierduţi.

Ei jură pe Dumnezeu că n-au spus, însă ei au spus cuvântul tăgadei. Ei au căzut în tăgadă după supunere. Ei râvnesc la ceea ce nu au căpătat, căci ei nu au căpătat decât ceea ce Dumnezeu şi trimisul Său le-au dat. Dacă s-ar căi, ar fi mai bine pentru ei, însă ei întorc spatele. Dumnezeu îi va osândi la o dureroasă osândă în Viaţa de Acum şi în Viaţa de Apoi, şi nu vor afla pe pământ nici prieten şi nici oblăduitor.

Dumnezeu i-a pedepsit cu făţărnicia în inimi până în Ziua când Îl vor întâlni, căci ei nu au împlinit ce i-au făgăduit lui Dumnezeu, ci au minţit.

Unii îi batjocoresc pe credincioşii ce dau milostenii pentru că nu au nici măcar cele de trebuinţă. Dumnezeu îi va batjocori pe ei şi, de o osândă dureroasă, vor avea parte.
آية رقم 82

Dacă Dumnezeu te întoarce către o astfel de obşte, şi îţi cere îngăduinţa de a ieşi cu tine la luptă, spune: “Nu veţi ieşi cu mine niciodată. Nu vă veţi război alături de mine cu vreun vrăjmaş. Aţi fost mulţumiţi să rămâneţi acasă odată, rămâneţi, aşadar, cu cei de pe urmă!”

Doar trimisul şi cei care cred se războiesc cu bunurile şi făpturile lor, aceştia vor avea cele mai bune lucruri. Aceştia vor fi fericiţi!

Beduinii, care întotdeauna cer îngăduinţă, au venit să ceară să fie îngăduiţi. Cei care l-au hulit pe Dumnezeu şi pe trimisul Său au rămas acasă. O osândă dureroasă îi va lovi pe cei care au tăgăduit.

Nu li se va face nici o vină celor slabi, celor bolnavi, celor care nu au cele de trebuinţă, dacă sunt drepţi faţă de Dumnezeu şi trimisul Său, şi nici făptuitorilor de bine. Dumnezeu este Iertător, Milostiv.

Ei se vor dezvinovăţi când veţi veni la ei. Spune: “Nu vă mai dezvinovăţiţi, căci noi nu vă credem. Dumnezeu ne-a lămurit asupra voastră. Dumnezeu şi trimisul Său vor vedea curând faptele voastre şi veţi fi întorşi către Cunoscătorul celor tăinuite şi celor mărturisite. El vă va înştiinţa de ceea ce-aţi făptuit.”

Beduinii sunt cei mai aprigi în tăgadă şi făţărnicie şi cei mai porniţi să nu recunoască hotarele pe care le-a pogorât Dumnezeu asupra trimisului Său. Dumnezeu este Ştiutor, Înţelept.

Pentru unii beduini, care cred în Dumnezeu şi în Ziua de Apoi, ceea ce dau este jertfă pentru Dumnezeu şi pentru binecuvântările trimisului. Oare nu o jertfă le va fi socotită? Dumnezeu va pogorî curând milostivenia Sa asupra lor. Dumnezeu este Iertător, Milostiv.

“Trudiţi, căci Dumnezeu va vedea truda voastră, precum şi trimisul şi credincioşii. Veţi fi întorşi către Cunoscătorul celor tăinuite şi a celor mărturisite. El vă va înştiinţa de ceea ce aţi făptuit.”

Cei care iau o moschee drept pagubă, tăgadă şi dezbinare între credincioşii şi drept loc de pândă pentru cei care odinioară s-au războit cu Dumnezeu şi trimisul Său, aceştia vor jura cu tărie: “Nu am vrut decât binele!” Dumnezeu este însă Martor că sunt mincinoşi.

Oare cel care şi-a întemeiat zidirea pe pioşenie faţă de Dumnezeu şi pentru a-i plăcea nu este mai bun decât cel care şi-a întemeiat zidirea pe buza alunecoasă a unei prăpăstii, roasă de apă, ce va face să se năruie zidirea şi ziditorul ei în Focul Gheenei? Dumnezeu nu călăuzeşte poporul nedrept.

Dumnezeu a cumpărat de la credincioşi sufletele şi bunurile lor, dându-le în schimb Raiul. Ei se războiesc pentru calea lui Dumnezeu: ucid şi sunt ucişi. Aceasta este o făgăduială întru Adevăr în Tora, Evanghelie şi Coran. Cine îşi ţine legământul mai bine decât Dumnezeu? Bucuraţi-vă de schimbul ce l-aţi făcut, căci aceasta este fericirea cea mare.

El s-a întors către cei trei bărbaţi lăsaţi în urmă cărora, oricât de întins era, pământul li se părea îngust, iar ei se simţeau la strâmtoare, căci şi-au închipuit că nu este nici un adăpost împotriva lui Dumnezeu, afară de El. Apoi El s-a întors către ei, iar ei s-au întors la El. Dumnezeu este De-căinţă-primitor, Milostiv.
آية رقم 119

Nu se cade locuitorilor Medinei şi nici beduinilor din jurul lor să rămână înapoia trimisului lui Dumnezeu, şi nici să se iubească pe ei înşişi mai mult decât pe el. Aceasta pentru că ei nu vor cunoaşte nici setea, nici oboseala, nici foamea pe calea lui Dumnezeu. Ei nu vor călca nici un ţinut, stârnind furia tăgăduitorilor şi nu vor căpăta nici o biruinţă asupra vreunui vrăjmaş, dacă o faptă dreaptă nu le-ar fi fost scrisă. Dumnezeu nu lasă să se piardă răsplata făptuitorilor de bine.

Ei nu văd că în fiece an sunt ispitiţi să se răzvrătească o dată ori de două ori? Apoi ei nu se căiesc şi nici măcar nu-şi amintesc.

Dacă ei se întorc de la tine, spune: “Dumnezeu îmi este de ajuns! Nu este dumnezeu afară de El! Eu Lui mă încredinţez întru totul! El este Stăpânul Marelui Tron.”
تقدم القراءة