ترجمة سورة القمر

Romanian - Romanian translation
ترجمة معاني سورة القمر باللغة الرومانية من كتاب Romanian - Romanian translation .


Ei hulesc şi-şi urmează poftele, însă fiece lucru este hotărât!

Le-a venit dintre veşti una înfricoşătoare

cu o înţelepciune pătrunzătoare. Prevenirile nu le sunt însă de folos!

Întoarce-le spatele! În Ziua când îi va chema Chemătorul la ceva fără seamăn,

vor ieşi din morminte, cu privirea smerită şi se vor grăbi către Chemător, asemenea lăcustelor răzleţite.

Tăgăduitorii vor spune atunci: “Aceasta este o Zi grea!”

Poporul lui Noe, înaintea lor, a hulit şi ei l-au socotit pe robul Nostru mincinos. Ei au spus: “Este un îndrăcit!” Şi astfel a fost alungat!

El l-a chemat pe Domnul său: “Sunt biruit! Ajută-mă!”

Atunci am deschis stăvilarele cerului dând drumul apelor vijelioase

şi am rupt izvoarele pământului, iar apele s-au contopit după o Poruncă dată.

L-am dus pe Noe pe o corabie din scânduri şi sfoară de curmal.

El a plutit sub ochii noştri ca răsplată de la Cel ce a fost tăgăduit.

Şi Noi l-am lăsat ca semn. Mai este cineva care îşi aminteşte?

Cum au fost osânda Mea şi prevenirile Mele!

Noi am făcut uşor Coranul întru amintire. Mai este cineva care îşi aminteşte?

Adiţii au hulit. Cum au fost osânda Mea şi prevenirile Mele!

Noi am dezlănţuit împotriva lor furtuna care urla într-o zi nefericită şi nesfârşită.

Acea furtună i-a smuls pe oameni de parcă ar fi fost trunchiuri găunoase de curmali.

Cum au fost osânda Mea şi prevenirile Mele!

Am făcut uşor Coranul întru amintire. “Mai este cineva care-şi aminteşte?

Tamudiţii au socotit prevenirile minciunii

şi au spus: “Să urmăm un om asemenea nouă? Atunci am fi în rătăcire şi nebunie.

Amintirea i-a fost aruncată când se afla printre noi? Nu! Atunci este un mincinos neruşinat!”

Mâine vor afla însă cine este mincinosul neruşinat.

Le vom trimite o cămilă ca ispită. Urmăreşte-i şi ai răbdare!

Dă-le de ştire că apa trebuie împărţită între ei şi că fiecare va bea la rândul său.

Ei îl chemă pe unul de-al lor care o luă şi o ologi.

Cum au fost osânda Mea şi prevenirile Mele!

Noi le-am trimis un singur Strigăt şi s-au făcut asemenea nuielelor uscate pe care le aruncă îngrăditorul.

Noi am făcut uşor Coranul întru amintire. Mai este cineva care să-şi amintească?

Poporul lui Lot a socotit prevenirile minciuni.

Noi am dezlănţuit o furtună de pietre împotriva lor, în afară de casa lui Lot pe care am mântuit-o în zori

ca o binefacere de la Noi, căci aşa îi răsplătim pe cei mulţumitori.

Noe îi prevenise de tăria Noastră, însă ei au trecut peste aceste preveniri ale sale.

Ei i-au vrut oaspeţii săi de la el, însă Noi le-am lovit ochii cu orbire. “Gustaţi osânda Mea şi prevenirile Mele!”

Mâine în zori o osândă hotărâtă îi aşteaptă!

“Gustaţi osânda Mea şi prevenirile Mele!”

Noi am făcut uşor Coranul întru amintire. Mai este cineva care să-şi amintească?

Prevenirile au ajuns şi la oamenii lui Faraon,

însă ei au socotit semnele Noastre minciuni. Atunci i-am luat cum ia un puternic, tare!

Tăgăduitorii voştri sunt mai buni decât aceia? Ori poate aveţi vreo mântuire în condici?

Ei vor spune: “Sântem o mulţime biruitoare!”

Această mulţime va fi înfrântă însă, iar ei vor întoarce spatele.

Va veni însă Ceasul când iarăşi se vor întâlni, ceasul cel prea dureros şi prea amarnic.

Nelegiuiţii sunt în rătăcire şi nebunie.

În Ziua când vor fi târâţi cu faţa în jos în Foc, li se va spune: “Gustaţi mângâierea Focului mistuitor!”

Noi am creat totul cu măsură.

Porunca Noastră este un singur cuvânt iute precum clipitul ochilor.

Noi i-am dat pierzaniei pe părtaşii voştri. Mai este cineva care să-şi amintească?

Orice lucru pe care îl fac este în condici,

fie mare, fie mic, acolo stă scris.

Cei care se tem de Dumnezeu vor trăi în Grădini cu râuri,

în lăcaşul Adevărului, la un Rege Puternic.

Milosul

a dat ştiinţa Coranului.
Icon