ترجمة معاني سورة المعارج باللغة الرومانية من كتاب Romanian - Romanian translation
ﰡ
آية رقم 1
ﮮﮯﮰﮱ
ﯓ
asupra tăgăduitorilor şi nimeni să nu-i poată sta în cale,
آية رقم 2
ﯔﯕﯖﯗ
ﯘ
căci vine de la Dumnezeu, Stăpânul Treptelor
آية رقم 3
ﯙﯚﯛﯜ
ﯝ
pe care îngerii şi Duhul le urcă către El într-o zi cât cincizeci de mii de ani.
آية رقم 4
Rabdă-i cu cuviincioasă răbdare.
آية رقم 5
ﯪﯫﯬ
ﯭ
Ei o văd departe,
آية رقم 6
ﯮﯯﯰ
ﯱ
însă Noi o vedem aproape.
آية رقم 7
ﯲﯳ
ﯴ
Cerul, în Ziua aceea, va fi ca argintul topit,
آية رقم 8
ﯵﯶﯷﯸ
ﯹ
iar munţii ca lâna scărmănată.
آية رقم 9
ﯺﯻﯼ
ﯽ
Nici un prieten nu va întreba de prietenul său apropiat,
آية رقم 10
ﯾﯿﰀﰁ
ﰂ
chiar de le va fi dat să se vadă. Nelegiuitul ar dori în Ziua aceea să-şi ispăşească osânda prin fiii săi,
آية رقم 11
prin soţia sa, prin fratele său,
آية رقم 12
ﭜﭝ
ﭞ
prin obştea sa care-l adăpostea
آية رقم 13
ﭟﭠﭡ
ﭢ
şi prin toţi de pe pământ, numai ca el să scape.
آية رقم 14
ﭣﭤﭥﭦﭧﭨ
ﭩ
Iată însă văpaia,
آية رقم 15
ﭪﭫﭬﭭ
ﭮ
jupuitoare de ţeste,
آية رقم 16
ﭯﭰ
ﭱ
chemându-i pe cei care au dat înapoi şi au întors spatele,
آية رقم 17
ﭲﭳﭴﭵ
ﭶ
pe cei care au strâns şi au grămădit.
آية رقم 18
ﭷﭸ
ﭹ
Omul a fost creat nestatornic:
آية رقم 19
ﭺﭻﭼﭽﭾ
ﭿ
când îl atinge răul, este neliniştit;
آية رقم 20
ﮀﮁﮂﮃ
ﮄ
când îl atinge binele, este zgârcit
آية رقم 21
ﮅﮆﮇﮈ
ﮉ
afară de cei rugători,
آية رقم 22
ﮊﮋ
ﮌ
de cei care în rugăciune sunt stăruitori
آية رقم 23
ﮍﮎﮏﮐﮑ
ﮒ
şi de cei din ale căror averi au parte
آية رقم 24
ﮓﮔﮕﮖﮗ
ﮘ
creşetorul şi lipsitul,
آية رقم 25
ﮙﮚ
ﮛ
afară de cei care socot adevărată Ziua Judecăţii
آية رقم 26
ﮜﮝﮞﮟ
ﮠ
şi se tem de osânda Domnului lor
آية رقم 27
ﮡﮢﮣﮤﮥﮦ
ﮧ
— osânda Domnului lor este fără scăpare,
آية رقم 28
ﮨﮩﮪﮫﮬ
ﮭ
de cei care îşi păzesc cele ruşinoase
آية رقم 29
ﮮﮯﮰﮱ
ﯓ
şi intră numai la soţiile lor ori la roabele lor şi n-au de ce să fie dojeniţi,
آية رقم 30
pe când cei care poftesc dincolo de aceasta sunt călcători de lege,
آية رقم 31
afară de cei care păzesc cele încredinţate lor, precum şi legămintele lor;
آية رقم 32
ﯧﯨﯩﯪﯫ
ﯬ
de cei care sunt drepţi în mărturia lor,
آية رقم 33
ﯭﯮﯯﯰ
ﯱ
de cei care se îngrijesc de rugăciunile lor.
آية رقم 34
ﯲﯳﯴﯵﯶ
ﯷ
Aceştia vor fi cei cinstiţi în Grădini!
آية رقم 35
ﯸﯹﯺﯻ
ﯼ
De ce tăgăduitorii se grăbesc către tine,
آية رقم 36
ﯽﯾﯿﰀﰁ
ﰂ
venind în cete din dreapta şi din stânga?
آية رقم 37
ﰃﰄﰅﰆﰇ
ﰈ
Fiece ins dintre ei ar dori să intre într-o Grădină a Plăcerii!
آية رقم 38
Ba nu! Noi i-am creat din ceea ce ştiu.
آية رقم 39
ﰒﰓﰔﰕﰖﰗ
ﰘ
Ba nu! Jur pe Domnul Răsăritului şi al Asfinţitului că Noi avem putinţa
آية رقم 40
să-i înlocuim oricând cu alţii mai buni decât ei şi nimeni nu Ne-o poate lua înainte.
آية رقم 41
Lasă-i să pălăvrăgească şi să se joace până când vor întâlni Ziua ce le-a fost făgăduită,
آية رقم 42
Ziua când vor ieşi din morminte în goană de parcă ar fugi spre pietrele înălţate,
آية رقم 43
cu ochii în pământ, prigoniţi de umilinţă. Aceasta este Ziua ce le-a fost făgăduită!
آية رقم 44
Noi l-am trimis pe Noe poporului său: “Previne-ţi poporul înainte să-i vină o dureroasă osândă!”
تقدم القراءة